Probiotice

Iaurtul ambiental – un produs lactat la modă, care nu necesită depozitare la rece

A

Iaurtul ambiental – un produs lactat la modă, care nu necesită depozitare la rece

Iaurtul ambiental, sau iaurtul care este păstrat la temperatura camerei, este un produs lactat fermentat (de obicei cu coagul spart sau de băut) care a fost tratat termic după fermentare. Rezultatul este o alternativă sănătoasă și convenabilă la iaurtul obișnuit, unde absența bacteriilor vii permite să fie păstrată la temperatura camerei.

Tendința de a consuma iaurt ambiental a început în China în 2007, crescând ca popularitate în ultimii ani. Pe măsură ce categoria începe să se răspândească și în restul lumii crește și diversitatea odată cu apariția pe piață, a noi arome și opțiuni de marcă.

Satisfacerea nevoilor și preferințelor consumatorilor

Combinația unică de beneficii pe care o oferă iaurtul ambiental reflectă nevoile și preferințele consumatorilor, aflate în continuă evoluție. Oferă avantajele produselor lactate fermentate, satisfăcând cererea consumatorilor pentru alimente sănătoase. Formatul său convenabil, gata de drum (on-the-go) permite consumatorilor să-l consume cu ușurință oricând își doresc acest lucru, chiar și  în timpul orelor aglomerate, fără a fi nevoie de refrigerare.

În ciuda faptului că nu conține bacterii vii, iaurtul ambiental posedă un profil de aromă complex și oferă siguranță alimentară și gust bun, într-o varietate de forme. Când vine vorba de nutriție, el este bogat în vitamine și minerale, având un conținut de proteine ​lactate comparabil cu cel al iaurtului obișnuit (între 1% și 4%).

„În întreaga lume, consumatorii caută snacksuri rapide și sănătoase, ceea ce transformă iaurtul ambiental într-o nouă categorie promițătoare pe piețele care caută opțiuni sănătoase  și convenabile”, spune Monika Milej, Manager de marketing la Chr. Hansen în Europa Centrală și de Est.

O nouă categorie interesantă cu potențial neexploatat

Deoarece iaurtul ambiental este stabil la temperatura ambientală, cu o perioadă de valabilitate în mod natural lungă (de obicei 4-12 luni), acesta poate fi transportat și consumat în siguranță, fără a fi compromis de condițiile instabile de depozitare sau de întreruperile neașteptate ale lanțului frigorific. Astfel, această categorie ajută producătorii de lactate să-și extindă prezența pe piață și să-și reducă costurile cu lanțul frigorific, cu transportul și spațiul refrigerat de la rafturile de prezentare.

„Există un potențial mare și neexploatat pentru această categorie – în special în regiunile în care clienții se pot confruntă cu aspecte provocatoare ale lanțului frigorific”, spune Thomas Skaaning, Vicepreședinte pentru Dezvoltare Comercială. „Iaurtul ambiental reduce costurile de distribuție și complexitatea operațiunilor prin eliminarea lanțului frigorific. Acest lucru facilitează exportul și distribuția produselor, oferind astfel clienților noștri posibilitatea de a câștiga noi piețe. Pentru producătorii de lactate care se confruntă cu provocări în creșterea cotei de piață a iaurtului obișnuit, iaurtul ambiental oferă o nouă cale de creștere dinamică și accesibilă.”

Reglementări legislative

Din perspectivă legislativă, multe țări definesc iaurtul ca un produs lactat care conține  bacterii vii de iaurt. Deoarece un tratament termic al iaurtului ucide aceste bacterii, nu este permis legal în aceste țări, ca produsul ce poate fi depozitat în mediu ambiant să fie denumit „iaurt” Producătorii de lactate pot însă folosi denumiri alternative, cum ar fi:

  • Produs pe bază de iaurt
  • Iaurt tratat termic post-fermentare
  • Băutură pe bază de iaurt
  • Desert lactat fermentat

Articole conexe

„A se consuma de preferința înainte de…, adesea bun de consum și după”

„A se consuma de preferința înainte de…, adesea bun de consum și după”

Alimentele fermentate îmbunătățesc sănătatea intestinală și ajuă sistemul imunitar

Alimentele fermentate îmbunătățesc sănătatea intestinală și ajuă sistemul imunitar

Bifidobacterium, BB-12® are un impact favorabil asupra sugarilor

Bifidobacterium, BB-12® are un impact favorabil asupra sugarilor