81% din profitul Chr. Hansen este destinat dezvoltării durabile

By 22 martie 2018Fără categorie
Sustenabilitatea la Chr. Hansen

Chr. Hansen, prin prisma poziției sale ca și companie responsabilă din punct de vedere social, este implicată activ în implementarea obiectivelor ONU care stabilesc direcția privind dezvoltarea durabilă a lumii până în 2030.

Obiectivele globale ale ONU au fost stabilite în septembrie 2015, toate statele membre fiind obligate să le implementeze în următorii 15 ani. Inițiativa se concentrează pe 17 provocări importante menite să ajute la crearea unui mediu de trai mai bun pentru generațiile actuale cât și pentru cele viitoare.

Chr. Hansen recunoaște importanța gestionării cu succes în fiecare zi a acestor provocări, acesta este și motivul pentru care modelul nostru de afaceri actual integrează obiectivele globale ale ONU. Astfel, folosindu-ne de competențele și produsele noastre de bază putem să ne aducem și noi contribuția în acest sens. Evaluările în ceea ce privește întreg portofoliu Chr. Hansen demonstrează faptul că 81% din profitul net este destinat implementării a 3 din obiectivele stabilite.

Compania noastră este implicată activ în atingerea următoarelor obiective globale ale Națiunilor Unite:

– Obiectivul Global 2: Foamete Zero. Susținem agricultura durabilă, motiv pentru care obiectivul nostru până în 2025 este să ajungem la 25 milioane de hectare pe care să fie utilizate soluțiile naturale de protecție a plantelor oferite de Chr. Hansen.
– Obiectivul Global 3: Sănătate și Bunăstare. Pentru a duce la îndeplinirea până în 2020 a obiectivului privind promovarea bunăstării, intenționăm să lansăm 5 produse (inclusiv probiotice și aditivi alimentari, reducând sarea, zahărul și grăsimile) care au la bază un plan de acțiune pentru sănătate bine documentat.
– Obiectivul Global 12: Consum și producție responsabile. Acesta se referă la limitarea risipei de alimente și a deșeurilor rezultate din procesul de producție, fapt pentru care până în 2020 estimăm o reducere a resturilor de produse lactate, în principal în ceea ce privește iaurtul, de 700,000 tone (reprezentând 2% din producția globală).

Metodologia și documentația pentru întreaga noastră gama de produse, precum și concluziile finale privind evaluările Chr. Hansen au fost verificate de către PwC.

În acest an și în cei care vor urma, vom continua să implementăm acțiunile care se impun, contribuind astfel la îmbunătățirea obiectivelor globale ale ONU. Vom măsura și analiza de asemenea, impactul demersurilor noastre în ceea ce privește îndeplinirea acestor obiective. Deoarece noi credem în conceptul de ”reparare a lumii”, ne încurajăm partenerii să își asume această provocare alături de noi.

Lasă un răspuns